National Moot Court Competition – European Law – Edition No. III

  ELSA Târgu Mureș a continuat și anul acesta tradiția unui Concurs Național de Procese Simulate foarte apreciat atât de juriu, participanți, dar și de invitați. Astfel, în perioada 23-25 Martie 2018 s-a desfășurat evenimentul în cadrul căruia 4 echipe formate din 2, respectiv 4 studenți la drept au concurat în pledoariile pregătite și susținerea[…]

Debate-Refugiati (5 of 28)

Debate – Europa ar trebui sa primeasca valurile de refugiati?

Un public numeros la primul eveniment organizat de ELSA Târgu Mureș în această toamnă!

În data de 13 octombire 2015, prin intermediul departamentul Activități Academice din cadrul ELSA Târgu Mureș s-a organizat o dezbatere în cadrul căreia a fost abordată o temă interesantă și de actualitate, și anume „Statele europene ar trebui să primească valurile de refugiați”. Evenimentul a numărat mai bine de 100 de participanți dornici să audă argumentele pro și contra aduse de către concurenți.

11160622_838258229595682_4534864943959823033_o

MCC – Drept Civil

ELSA Târgu Mureș, prin intermediul departamentului Activități Academice, a organizat în data de 23 aprilie 2015 un concurs de procese simulate pe drept civil, avându-i ca invitați pe distinșii domni judecători de la tribunalul specializat: Flavius Mureșan și Florin Lupașcu. Au fost două echipe: „Vincit Omnia Veritas” formată din Ursa Cristian (anul 3) și Crișan Antonia (anul 2) reprezentând reclamantul, respectiv echipa „Sed Lex” formată din Diana Chibulcutean (anul 3) și Rebecca Toma (anul 2) reprezentând pârâtul.